Azi am plecat din Bucureşti. Am lăsat haosul şi gălăgia pentru liniştea de acasă. Când m-am trezit de dimineaţă şi am văzut ce urât era afară, nu-mi venea să cred. Nu ştiam dacă o să reuşesc să plec acasă cu autocarul, mai ales că auzisem că multe drumuri sunt blocate. Norocul meu a fost că s-a nimerit să fie o cunoştinţă prin Bucureşti şi am plecat cu ea. După vreo două ore de mers bară la bară, nervi, înjurături şi claxoane prin Bucureşti, am reuşit să ieşim pe autostradă. Greul abia începea. Iniţial se circula pe o singură bandă. După mai mulţi kilometri parcurşi cu greu, se putea merge şi pe cealaltă bandă.
Plecată de la ora 2, am ajuns acasă abia la ora 6, în condiţiile în care, în mod normal, făceam 2 ore jumătate.
M-a mai lăsat şi răceala. Îi sunt recunoscătoare sucului de ridichie neagră care a fost singurul lucru care şi-a făcut efectul după atâtea pastile şi injecţii.
Abia aştept să simt miros de sarmale, cozonaci şi scorţişoară şi să împodobesc bradul.
În Curtea de Argeș același peisaj, zăpadă și frig. Dar mă simt altfel. Sunt acasă.
