Back in Bucureşti

Am revenit în Bucurestiul nebun. Bineînţeles tot în cămin pentru că aici e adevărata viaţă de student. M-am mutat în cameră, am facut cunoştinţă cu noile colege şi ne-am apucat de curăţenie.
A trebuit să cumpărăm galerie pentru perdea. Mergem la Carrefour. După îndelungi căutari printre rafturile magazinului, am aflat că nu au deloc galerie. Bun, am zis. Mergem în Cora unde am şi găsit. Ne trebuia una lunga de 2,50 m, dar se pare că nu am avut noroc să găsim. Aveau numai lungi de 3 respectiv 4 metri. Pentru că ne trebuia neaparat, am luat una de 3 metri pe care urma să o tăiem.
Acum, fă-ţi loc printre oameni. Ţineam una de un capăt şi alta de celălalt capăt. Ne-am luptat ce ne-am luptat cu ea şi în final ajungem la casă. Dă-i şi întoarce-o pe toate părţile să îi găsim codul. În fine plecăm din magazin şi mergem spre metrou. Pe stradă lumea se uita la noi ca la maşini străine şi toţi râdeau. Mai auzeam pe câte cineva când nu aveam loc printre oameni: ,,Face-ţi loc, face-ţi loc! Trece coloana oficială!’’ Să mori de râs nu alta.
Ajungem la metrou să aflăm că nu prea avem voie să intrăm cu astfel de ,,prăjini”. Cu chiu cu vai ni s-a dat voie să trecem. Ne-am dus repede spre spatele metroului ca să avem loc să intrăm cu ,prăjina”. Vine metroul, ne suim. Nu mint. Tot vagonul se prăpădea de râs. Numai noi ocupam jumătate din spaţiu. Ne abţineam şi noi să nu râdem, dar nu am putut. Aşa că 2 staţii, cât am mers până la cămin, am râs cu lacrimi. Apoi când am coborat, toata lumea lăsa capul jos să ne facă loc să trecem.
Pfiu!. Am scăpat de metrou.
Acum e acum! Intrăm în cămin. N-avea lumea loc de noi pe scări. Iar hohote de râs. Urcăm 4 etaje uşor să nu lovim lumea şi să nu rupem cumva galeria. Ar fi fost culmea ca, pe ultima sută de metri şi prin câte am trecut, să o rupem.

Am început bine prima zi în Bucureşti. Parcă am mai uitat de probleme, de griji şi de stres. Păcat că plouă şi e frig.