18 apr. 2011

La Cucaracha

Nu mi-au plăcut niciodată insectele. Nu că îmi este frică de ele, dar pur și simplu când le văd parcă începe să mă mănânce pielea.
Într-o seară m-am întors acasă cu prietena mea după o seară în oraș. Nici nu am apucat să intrăm bine în cameră că vedem un gândac mare și negru cum alerga de nebun pe covor. Am rămas amândouă blocate, neștiind ce să facem. Prietena mea s-a suit repede în pat lăsându-mă pe mine să mă lupt cu goanga. Am reușit intr-un final să il prind. Am vrut inițial să il iau cu o hârtie dar mă gândeam că poate se urcă pe mine și asta îmi trebuia că trezeam tot blocul :)).
Cum am procedat să scap de gândac: mai devreme mâncasem un iaurt și am lăsat paharul cu lingurița pe noptieră. M-am folosit de ele să iau goanga, după care le-am pus în coșul de gunoi și am mai înnodat și sacul ca nu cumva să evadeze insecta.
De atunci, mereu când intrăm în cameră, studiem bine terenul ca să nu avem din nou musafiri cu 8 picioare.

14 apr. 2011

Back

Am avut o pauză de aproape un an de când nu am mai postat şi am decis să revin. Pentru început vreau să aduc nişte modificări la aspectul blogului, dar sunt nehotărâtă în privinţa tremplate-ului, mai bine zis nu reuşesc să găsesc un skin care să îmi placă. Poate mă ajutaţi şi voi. Aştept propuneri :).