Azi am plecat din Bucureşti. Am lăsat haosul şi gălăgia pentru liniştea de acasă. Când m-am trezit de dimineaţă şi am văzut ce urât era afară, nu-mi venea să cred. Nu ştiam dacă o să reuşesc să plec acasă cu autocarul, mai ales că auzisem că multe drumuri sunt blocate. Norocul meu a fost că s-a nimerit să fie o cunoştinţă prin Bucureşti şi am plecat cu ea. După vreo două ore de mers bară la bară, nervi, înjurături şi claxoane prin Bucureşti, am reuşit să ieşim pe autostradă. Greul abia începea. Iniţial se circula pe o singură bandă. După mai mulţi kilometri parcurşi cu greu, se putea merge şi pe cealaltă bandă.
Plecată de la ora 2, am ajuns acasă abia la ora 6, în condiţiile în care, în mod normal, făceam 2 ore jumătate.
M-a mai lăsat şi răceala. Îi sunt recunoscătoare sucului de ridichie neagră care a fost singurul lucru care şi-a făcut efectul după atâtea pastile şi injecţii.
Abia aştept să simt miros de sarmale, cozonaci şi scorţişoară şi să împodobesc bradul.
În Curtea de Argeș același peisaj, zăpadă și frig. Dar mă simt altfel. Sunt acasă.
8 comentarii:
Ce noroc pe tine sa pleci asa repede acasa... Chiar mi-e dor de Arges...
miere amestecata cu scortisoara - incearca pentru raceala :D
si gutuia la cuptor e buna pentru gat
Sentimentul de acasa este de necomparat.
C'est la photo de ta chambre avec ce si beau et magnifique sapin de Noël ?... C'est vraiment splendide ! You're a beautiful girl...! Where are you tonite ?... I come with you if you want ! ! ! I am your new Prince Charmant ! ! ! Really ! ....-)))
See you bella !
it's good to be home...noi am inghetat in gara vreo 2-3 ore:-j si in tren nu mai zic:* sarbatori fericite
nu pot sa zic k mi,e dor de arges. pt simplu motiv k nu stau in..arges . totusi,imi amintesc, kndva ,am trecut prin Curtea de Arges. un oras incarcat de istorie si de..istorie . probabil :/ memorie slaba am..
frumusel blogu' poate facem,adik ne bagam ,..(ce draq sunt asa incult azi ?) , unul pe altul in blog roll :)
frumos blog!
Ce frumoase sunt sarbatorile alaturi de familie :)
La multi ani si tie, Gia! >:D<
Si bafta la examenele care se cam apropie :-s
Trimiteți un comentariu